Fapte, documente și mărturii ale martorilor atestă că echipa cea mai influentă din istoria fotbalului românesc a fost Dinamo București. Gruparea Ministerului de Interne, înființată oficial în 1948 de agenții sovietici pentru a copia formația similară de la Moscova, s-a folosit de forța aparatului polițienesc (inclusiv a Securității) ca să cuprindă, asemenea unei caracatițe, întreaga Românie. În episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului românesc” vă vom prezenta ascensiunea roș-albilor, felul în care Dinamo a câștigat cursa cluburilor-satelit cu rivalii de la Steaua și condițiile în care s-a născut legendara „Cooperativă”.
18 titluri și 12 Cupe ale României fac din Dinamo al doilea mare club al României, după Steaua. Dintre trofee, 12 titluri și șapte Cupe au fost obținute în intervalul 1948-1989, doar concurența dintre Dinamo și clubul Armatei (susținut de familia dictatorului Ceaușescu) împiedicându-i pe roș-albi să se mândrească acum cu un palmares și mai bogat. Impus (ca și Steaua) pe linie politică în fotbalul românesc, clubul Dinamo București a împrumutat din metodele și mentalitățile instituțiilor care l-au păstorit: Securitatea și Miliția. Șefii roș-albilor s-au recrutat, de altfel, dintre „cadrele” de la Interne, uneori chiar ministrul adjunct sau diverși generali ocupând funcția de președinte al grupării dinamoviste. Primul președinte al clubului roș-alb a fost, de altfel, Teohari Georgescu, agentul sovietic numit ministru de Interne al României în intervalul 1945-1952.
Bătălia Dej – Bodnăraș, câștigată de Dinamo
Spre deosebire de Steaua, care a acționat (de asemenea, în acord cu specificul ministerului care o tutela) direct, adesea chiar brutal atunci când își propunea înrolarea unui fotbalist, câștigarea unui trofeu sau distrugerea unei echipe adverse, Dinamo apela, de obicei, la metode mai evazive, dar și mai greu de contracarat. Împrumutate din manualele serviciilor secrete sovietice, practicile prin care gruparea Ministerului de Interne a acaparat, treptat, tot fotbalul românesc au sfârșit prin a-l vicia în profunzime.
Epoca de început a comunismului a însemnat nimicirea societății românești prin forță. Stilul barbar al ocupanților veniți de la Răsărit s-a reflectat și în fotbal. Guvernul a dat o directivă și, începând din 1948 până în 1953, doar cluburile „militare” au avut voie să transfere fotbaliști.
Aceasta a fost sămânța anomaliei care avea să macine, ulterior, fotbalul românesc. Armata și Internele au profitat de ocazie și au început să-și înființeze „filiale” în toată țara. Dumitru Petrescu, șef al fotbalului, observa în 1953: „Acum avem în Divizia A patru echipe militare. Există toate condițiile ca în anul acesta să mai intre încă două, iar de la anul încă două, aceasta datorită faptului că Armata și Dinamo practică racolajul”.
Cele două ministere, aflate în plină luptă pentru putere și la nivelul statului, au mers umăr la umăr până în 1953. Taberele se spionau și se turnau reciproc. Așa a fost posibil, în 1951, ca primul caz „Valiza” din istoria fotbalului nostru, pus la cale de CCA, club condus atunci de Nicolae Ceaușescu, să ajungă pe masa Guvernului.
Zeci de echipe „Dinamo” în orașe, sate și cătune
În 1953 însă, Securitatea a speculat faptul că Gheorghe Gheorghiu-Dej, noul conducător al României comuniste, a câștigat duelul pentru putere cu Emil Bodnăraș (agent GRU, ministru al Armatei și favorit al ocupanților ruși) și, printre multe alte decizii, s-a obținut desființarea echipelor înființate de Armată în țară, cu excepția celei de la București (CCA/Steaua). Așa au rămas Internele singurul minister din România cu cluburi-satelit în diverse orașe.
Filialele Dinamo au răsărit precum ciupercile după ploaie. Zeci de echipe înființate cu ordin de la centru, mici poli de influență în fotbal și nu numai. Pe listă erau deopotrivă orașe mari și așezări mici. Această pânză de păianjen era sensibilă la tot ce mișca. Adus la CCA în 1956 de la Flamura Roșie Arad (actuala UTA), legendarul Emeric Ienei a făcut obiectul unei dispute apărute tocmai pentru că Dinamo, prin spionii din teritoriu, monitoriza mișcările adversarilor de la Armată. „În 1956 aveam 19 ani și, deci, trebuia să‑mi satisfac stagiul militar. M-au luat pe sus și m-au suit în tren. La Craiova m-au băgat direct într-o unitate militară. A fost vorba mai mult de o reținere, nu de o arestare… Înainte de acest episod discutasem cu comandantul clubului Dinamo. Îl chema Aman și mă simpatiza enorm. M-a vrut în echipa lor”, povestește Ienei.
Iar lucrurile se petreceau astfel de ani buni. În 1953, Dumitru Petrescu, fondatorul CCA și șef al fotbalului, afirma: „(…) CCA și Dinamo practică racolajul. CCA și Dinamo s-au bătut pentru obținerea unui jucător. În timpul certei a intervenit Securitatea și a simulat arestarea jucătorului. Vaczi și Serfözö, când au fost mutați de la Oradea la Arad, au fost amenințați de Miliție și Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinții. Serfözö a avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un milițian”.
În fotbalul românesc au fost injectați atunci oameni care răspundeau la comenzi nevăzute, o mare cantitate de necinste, neîncredere, și au fost brevetate puzderie de metode murdare de lucru.
La ce sunt buni sateliții
Treptat, odată cu rafinarea metodelor de control al Securității asupra societății românești, s-a schimbat și stilul dinamoviștilor. Tendința apărută în anii 60, de camuflare a denumirii echipelor-satelit, s-a accentuat începând cu 1970. Unele cluburi Dinamo din teritoriu au dispărut cu totul, altele au trecut în custodia autorităților locale. Destule formații au ieșit de sub controlul direct al clubului-mamă. Rețeaua a supraviețuit însă, oamenii aflați în fruntea cluburilor fiind rotiți de pe o funcție pe alta. În momentele-cheie, pionii erau reactivați.
În anii 70, rețeaua a fost de folos în lupta cu rivalele Craiova și Steaua. Ilie Balaci povestește: „În 1973, spre final, noi aveam meci la Arad, cu UTA, iar Dinamo – la Cluj, cu Universitatea. Dinamo și-a amânat meciul, ca să jucăm noi primii. Am dat gol prin Țarălungă, dar ne-a fost anulat. Am pierdut cu 0-1. După aceea, Dinamo a câștigat la Cluj cu 5-1, exact atât cât avea nevoie ca să ia titlul la golaveraj, cu un gol în fața noastră”.
Întâmplarea era să se repete identic în anul următor. „În ultima etapă, noi am scos cu greu un egal la Ploiești, cu Petrolul: 0-0. La București, Dinamo câștiga cu FC Argeș cu 7-0, exact scorul necesar să ia titlul tot la golaveraj, tot cu un gol în fața noastră, dacă noi am fi pierdut la Petrolul”, povestește același Balaci. De menționat că la ardeleni funcționase, o perioadă, echipa Dinamo Cluj, iar FC Argeș se numise, până în 1967, Dinamo Pitești.
Rețeaua Dinamo Dinamo I București Dinamo II București Dinamo Obor București Dinamo Victoria București Dinamo Cluj Dinamo Pitești Dinamo Brașov Dinamo Bacău Dinamo Bârlad Dinamo Galați Dinamo Brăila Dinamo Tecuci Dinamo Tulcea Dinamo Focșani Dinamo Oradea Dinamo Săsar Dinamo Satu Mare Dinamo Slatina Dinamo Suceava Dinamo Turnu Măgurele Dinamo Ștei Dinamo Baia Mare Notă: acestea nu sunt toate echipele Dinamo care au activat în România, ci doar acelea pe care ProSport a reușit să le identifice cu certitudine
„Victoria București și Flacăra Moreni au fost făcute la ideea lui Tudor Postelnicu (n.r. – comandantul Securității și, apoi, ministru de interne până în 1989). El a vrut să facă echipe care să fie adversare ale Stelei”, Ion Coman, general, fost comandant la Steaua.
„Vaczi și Serfözö au fost amenințați de Miliție și Securitate că, dacă vor pleca, li se vor aresta părinții. Serfözö a avut curajul să plece, dar a fost dat jos din tren de un milițian”, Dumitru Petrescu, șeful fotbalului în 1953
8 echipe Dinamo activau în primele trei ligi din România în sezonul 1958‑1959
FCM Bacău și FC Argeș, moștenire roș-albă
Destule echipe cunoscute în fotbalul românesc au rădăcini dinamoviste. Printre cluburile numite cândva Dinamo și cărora li s-a schimbat denumirea din diverse motive se numără FCM Bacău, FC Argeș, Rulmentul Bârlad, Olimpia Satu Mare, Metalul Brăila, Victoria București, Unirea Focșani, Siderurgistul Galați și CSM Suceava.
FCM Bacău este urmașa Unirii Tricolor București, iar FC Argeș moștenește locul echipei Dinamo Miliție.
Securitatea avea oameni și în clubul Steaua
Dinamo se infiltrase până în inima grupării steliste. Securistul din cadrul clubului Armatei dădea raportul despre planurile conducerii din Ghencea și, în paralel, executa operațiuni de intoxicare a „inamicului”.
Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării, a povestit pentru ProSport cum stăteau lucrurile: „Pentru Iovan l-am sunat pe Gușui, de la Caraș-Severin. Cei de la club au stabilit cu Iovan să vină cu trenul la București, avea 19 ani. Ă‚știa l-au așteptat la gară, dar cei de la Dinamo l-au luat mai repede în primire, pe altă parte. L-au obligat să semneze pentru Dinamo, dar Iovan n-a vrut. A spus că a venit la București pentru Steaua. Clubul Steaua avea și ofițer de Securitate, de-aia a transpirat informația că vine Iovan… Procurorul general de atunci, Popovici Nicolae, făcuse imprudența și se lipise de Postelnicu, care îl pusese șeful secției de fotbal Dinamo. El mi-a zis: «Știți că Iovan are pensie alimentară? Că are un copil…». I-am zis lui Popovici: «Nicule, eu m-am dus la Ceaușescu și te-am propus să fii procuror general. Dacă mâine-dimineață, la ora 11:00, Iovan nu e la Steaua, tot eu mă duc la Ceaușescu și îi spun să te elibereze din funcție». A doua zi, Iovan a fost la club”.
Ștefan Iovan confirmă: „M-a luat de la gară o mașină neagră cu numere galbene. Am fost dus la Dinamo. M-au amenințat că voi avea probleme dacă nu semnez cu ei. Mi-au zis că mă au la mână, că am făcut prostii cu nepoata lui Pătruică, de la Reșița. Ea era minoră… Nu m-am speriat. Cei de la Steaua mi-au spus să stau liniștit, că nu se va întâmpla nimic”.
Nimic nu se pierde, totul se transformă
Dinamo a pus pe picioare, treptat, un grup de cluburi pe care le controla și prin intermediul cărora influența lupta sportivă: în fapt, bazele celebrei „Cooperative” de mai târziu. Se roteau puncte, jucători, conducători, se formau și susțineau arbitri. Prin filialele din ligile inferioare, se controla situația și din fotbalul mic. Unele cluburi au fost, pur și simplu, mutate din oraș în oraș, acolo unde era nevoie pentru a stabili un nou centru de putere. Spre exemplu, Unirea Tricolor, devenită Dinamo II, a fost dusă mai întâi la Brașov, apoi la Cluj, iar în final, în Bacău. Dinamo Turnu-Măgurele a fost mutată la Bârlad, iar Dinamo Miliție București a cedat locul formației Dinamo Pitești, devenită ulterior FC Argeș.
După 1990, deși aparent desființat, sistemul s-a păstrat mult timp, cu transformările de rigoare, iar oamenii care l-au servit n-au fost înlăturați, ci doar trimiși pe alte posturi.
„Postelnicu îmi zicea că Pițurcă e cartofor. Când am jucat cu Honved, Postelnicu voia să ne destrame. Spunea să am grijă, că la Steaua sunt unguri. Bölöni… Lui Lăcătuș îi zicea Lakatos. Era diversionist„, Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER